PRINCIPII FUNDAMENTALE

INDIVIDUALITATEA BIOCHIMICA - PRODUS AL RELATIEI DINTRE UNICITATEA GENETICA SI FACTORII DE MEDIU

Conceptul de individualitate biochimica este esential in practica MF (medicinii functionale), intrucat constituie baza cercetarii in vederea diagnosticarii, a evaluarii clinice si a prescriptiilor terapeutice.

Individualitatea biochimica se reflecta in modul de metabolizare a nutrientilor, in mecanismele de reactie la toxinele de origine endogena si exogena (provenind din mediu si alimentatie), in capacitatea de procesare a informatiilor la nivel celular si in functionarea sistemelor de comunicatie dintre organe si aparate.

Individualitatea biochimica se bazeaza pe unicitatea mostenirii genetice (genotip) si pe posibilitatile de modulare a expresiei genetice (fenotip) ca reactie la factorii de mediu si de alimentatie.

Individualitatea biochimica (rezultatul interactiunii dintre mostenirea genetica si mediu) impreuna cu localizarea moleculara a cauzei bolii au condus la stabilirea unui nou punct de referinta in medicina moderna, bazat pe comunicarea dintre diverse niveluri. Aceasta comunicare incepe la nivel atomic, supramolecular, extinzandu-se apoi la dimensiuni macroscopice la nivel de tesut, organ si sistem de organe, apoi la organism in ansamblul sau, indivizi, familii, societati, populatii si planeta.

Acest model de comunicare se bazeaza pe interactiunea dintre structurile de transmitere si cele de receptionare. Moleculele, sau asa-zisii “mediatori”, transmit mesaje zonelor de receptie din membrana celulei sau spatiul intracelular, care  aduna informatiile si le exprima prin modificarea functiei si expresiei genetice.

Putem manipula comunicarea de ambele parti prin stilul de viata pe care il adoptam zilnic, obiceiuri si atitudine fata de viata, cat si prin emotiile, alimentatia si relatiile pe care le stabilim cu mediul inconjurator.

Modificarea comunicarii inseamna modificarea modului in care genele exprima fenotipul, creand astfel un nou mesaj si transmitandu-l catre mediul nostru intern si extern.

DIAGNOSTIC SI TRATAMENT ORIENTAT ASUPRA PERSOANEI, NU DOAR ASUPRA BOLII

Medicina conventionala tinde sa considere boala o entitate abstracta, independenta de pacient. Astfel, aceasta s-ar defini ca un fenomen ce afecteaza unul sau mai multe organe sau tesuturi luate separat, in care alterarea proceselor fizice si chimice ale organului sau tesutului respectiv se traduce printr-o combinatie de simptome si semne. Eliminarea acestora coincide cu tratarea bolii si ar trebui sa se desfasoare in tipare prestabilite bazate pe “protocoale terapeutice”.

Din perspectiva functionala, boala reprezinta alterarea mecanismelor de control si echilibrare a reactiilor biologice ale organismului, precum si expresia incercarilor corpului de a se apara si de a se vindeca.  

Reactiile biologice sunt predeterminate de mostenirea genetica unica si modulate de catre factorii de mediu si de alimentatie, cat si de experientele personale (inclusiv procesele emotionale si cognitive).

Evolutia unei boli este evident unica, diferita de la individ la individ si depinde de individualitatea genetica si biochimica, precum si de interactiunea dintre mediul extern, respectiv cel intern. Diagnosticarea si tratamentul se axeaza deci pe pacient, nu pe boala.


Conform Dr. Leo Galland, Diagnosticarea cu Orientare catre Pacient (PCD- acronimul din engleza) se bazeaza pe trei notiuni-cheie:

        • Antecedentele sau diateza
           Diateza constituie suma tuturor trasaturilor biologice si psihosociale- atat nascute cat si dobandite – care induc predispozitia unui anumit individ la o anumita boala. Acestia sunt factorii de risc nascuti sau dobanditi inregistrati de obicei in istoricul clinic al pacientului, inclusiv datele demografice, genetice, de mediu, nutritionale, farmacologice si sexuale, ca si cele legate de tratamentele anterioare sau bolile si posibilele reactii la stres (hipo- sau hiper- adrenergic).

         • Factori declansatori
           Acestia sunt factori intrinseci sau extrinseci care elibereaza sau activeaza factorii mediatori. Ei includ traume, infectii, medicamente, toxine, alergeni, alimente, exercitiu fizic, anumite ganduri sau amintiri si interactiunea sociala.

         • Factorii mediatori
           Acestia sunt agenti biologici ce determina in mod direct declansarea unei stari patologice. De exemplu, prostanoizii, citochinele, leucotrienii si peroxizii lipidici constituie mediatori ce provoaca reactii inflamatorii, cum ar unii neurotransmitatori, hormoni precum melatonina, radicali de oxigen sau alte tipuri reactive.

HOMEODINAMICA SAU ECHILIBRUL DINAMIC AL FACTORILOR INTERNI SI EXTERNI

Atitudinea generala in lumea medicala este de a atribui o mare importanta conceptului de homeostaza, adica capacitatea organismului de a mentine constanti parametrii fizici si chimici cei mai importanti.

Medicina functionala, pe de alta parte, se concentreaza asupra conceptului de homeodinamica, care reprezinta influenta reciproca si echilibrul dinamic dintre factorii externi (mediu, alimentatie, stil de viata, relatii sociale si viata emotionala) si factorii interni (genetici), care mentin individualitatea biochimica.

Interactiunea dintre factorii externi si cei interni, precum si echilibrul lor dinamic se traduc prin sintetizarea unei serii infinite de molecule–mesager si mediatori, care produc la randul lor o serie de reactii, comportamente si experiente care rezulta in ceea ce noi numim la modul general “viata”.

Jeffrey Bland, parintele Medicinii Functionale ca metodologie clinica, spune ca  homeodinamica consta in interactiunea factorilor externi nu numai cu genele, ci si cu proteinele pe care aceste gene le sintetizeaza (in cuvintele sale, cu “functia celulara post-translationala”). Dupa ce genele se exprima, iar mesajul lor este tradus prin producerea de proteine sau alte substante responsabile pentru reglarea reactiilor fiziologice si metabolice, functia acestor substante poate fi in schimb influentata si modificata prin actiunea factorilor externi, fapt ce va avea efecte semnificative asupra functionarii celulei (post-translationale, adica dupa translatia-traducerea, decodarea- mesajului genetic).
Actiunea cumulata a factorilor externi asupra expresiei genetice si a substantelor produse de gene duce la declansarea imbatranirii celulare. In acest sens, homeodinamica este raspunzatoare pentru comportamentul biochimic la nivel de individ, atat la nivel fiziologic, cat si patologic.

O alimentatie deficitara si factorii de mediu ostili pot altera functionarea moleculelor indusa de expresia genetica si astfel poate conduce la instalarea procesului de imbatranire. O  alimentatie prea bogata in carbohidrati rafinati poate duce la glicatia proteinelor sintetizate prin expresia genetica si deci la pierderea functiei lor si a imbatranirii celulare premature. Obiceiurile vicioase (cum ar fi fumatul) si factorii de mediu nocivi (de exemplu poluarea) pot duce la un exces de radicali liberi si asfel la oxidarea proteinelor mentionate mai sus, inducand prin urmare imbatranirea prematura.


SANATATEA CA VITALITATE POZITIVA, NU DOAR CA ABSENTA A BOLII

O stare optima de sanatate nu insemna numai absenta bolii. Toate functiile fizice, metabolice, biochimice, cognitive si psiho-emotionale ale organismului trebuie sa functioneze perfect pentru a da nastere vitalitatii pozitive, unica si proprie fiecarui individ.

De-a lungul ultimelor decenii, progresele facute de stiinta medicala in diagnosticare si tratament au prelungit speranta de viata medie fara a imbunatati insa si calitatea vietii. Sperantele noastre nu se limiteaza doar la a trai mai mult – avem nevoie sa ramanem activi si dinamici, sa ne implicam in diverse activitati, sa exploram lumea, sa ramanem in forma atat mental cat si fizic si sa ne cream o viata sociala si relatii interumane pozitive.

Vitalitatea pozitiva se afla in stransa legatura cu mentinerea “rezervei de organ”. Pe parcursul tineretii, capacitatea functionala a organelor noastre este una mai mare decat necesarul, adica dispunem de o „rezerva de organ” ce tinde sa scada pe masura ce inaintam in varsta. Se manifesta deci un raport invers proportional intre rezerva noastra si varsta biologica. Pe masura ce rezerva de organ scade, varsta noastra biologica creste, la fel si predispozitia noastra catre boli.

Putem incetini viteza de diminuare a rezervei de organ pe masura ce inaintam in varsta schimbandu-ne modul de viata, calitatea mediului in care traim sau alimentatia. Dupa varsta de 40 de ani, aceste modificari ne pot influenta calitatea traiului si speranta de viata cu 75%.