|
|
 |
MINERALOGRAMA (Analiza minerala tisulara a firului de par)
Ce este mineralograma (analiza minerala tisulara)?
Analiza minerala tisulara (mineralograma) este o analiza de laborator folosita ca test tip screening ce masoara continutul de minerale esentiale pentru sanatate precum si principalele minerale toxice depozitate in organism. Utilizarea analizei minerale tisulare (mineralograma) a fost recunoscuta pentru prima data ca instrument eficient de masurare a substantelor minerale toxice din organism de catre APM (Agentia de Protectie a Mediului) in 1979.
Mostra de par este obtinuta prin taierea primilor 2-3 centimetri de par de la scalp, in zona occiputului (a cefei) sau a zonei parietale laterale (la tample). Mostrele de par pot fi prelevate si de pe alte parti ale corpului, insa cu riscul de a afecta gradul de standardizare si acuratete a rezultatului si interpretarii analizei. Apoi, acestea sunt trimise la un laborator calificat, ales in baza profesionalismului si a calitatii metodelor sale de analiza.
Procedura de laborator
Esantionul este pozitionat intr-un pahar gradat de laborator, adaugandu-se acid nitric si peroxid de hidrogen pentru a indeparta orice urma de componente organice din par. Pentru a incepe procesul de mineralizare/digestie acida, paharele sunt inchise in containere speciale, acoperite si montate intr-un sistem de digestie cu microunde (MDR - Microwave Digestion Rotor) care etanseizeaza recipientul sub presiune. Parul este apoi dizolvat cu un mineralizator cu microunde MLS-1200. Acest tratament distruge complet matricea organica, lasand intact continutul mineral al parului, inclusiv metalele volatile (mercur, arsenic si seleniu). Solutia apoasa de acid obtinuta in urma mineralizarii este analizata cu ajutorul unui spectrofotometru in emisie de plasma. In curent de argon, spectrofotometrul (un ICP-AES: spectrometru de emisie atomica cu plasma cuplata inductiv) genereaza plasma (o “flacara” fara combustie) care atinge temperaturi ce variaza de la 8,000 pana la 10,000° C. Solutia supusa analizei este apoi nebulizata in aceasta plasma. La aceasta temperatura, fiecare element mineralizat emite radiatie luminoasa cu o anumita lungime de unda. Masurarea acestei lungimi de unda ne permite sa identificam prezenta, respectiv sa stabilim cantitatea elementelor continute in aceasta solutie.
Interpretarea datelor
Masuratorile sunt procesate si interpretate conform metodelor si procedurilor omologate de universitari si cercetatori de renume mondial in domeniul mineralogramelor, anume Paul Eck, Lawrence Wilson si David L. Watts.
Aceasta mineralograma ne permite sa identificam:
• nivelurile absolute ale celor mai importante minerale nutritionale si o eventuala deviere (excedent sau deficit) de la parametrii normali,
• prezenta unor eventuale minerale toxice
• cele mai importante rapoarte dintre mineralele nutritionale, pentru a se analiza fenomenele biologice fundamentale ale organismului, precum:
• procesele oxidative la nivel celular: rapoartele dintre diferite minerale nutritionale ne permit sa masuram viteza reactiilor de oxidare, si deci a producerii de energie, din celulele organismului
• activitatea Sistemului Nervos Vegetativ, in special modul sau de gestionare a stresului, prin reglarea functionarii sistemului endocrin.
Ilustrarea rezultatelor analizei- sinteza
O interpretare elementara a mineralogramei ne ajuta sa:
• descriem modul in care Sistemul Nervos Vegetativ gestioneaza stresul si influenteaza individualitatea metabolica (simpaticotonia - parasimpaticotonia)
• identificam tipul metabolic-oxidativ (lent sau rapid)
• analizam modul in care glanda tiroida regleaza mecanismele de producere a energiei
• analizam modul in care glanda suprarenala raspunde la agentii de stres ce se afla in relatie cu procesele oxidative
• indicam cea mai adecvata alimentatie pentru pacientul care isi efectueaza mineralograma (analiza minerala tisulara)
• stabilim un plan de tratament bazat pe o alimentatie in acord cu principiile functionale
Sistemul Nervos Vegetativ si principalele sale componente
Sistemul Nervos Vegetativ reprezinta o parte a sistemului nervos periferic si directioneaza impulsurile senzoriale de la vasele de sange la creier, inima si la toate organele situate in cavitatea pectorala, abdominala si pelviana. Adesea, aceste impulsuri nu sunt resimtite la nivel constient, insa cauzeaza reactii reflexe sau automate. Prin fibrele nervoase ale Sistemului Nervos Vegetativ, aceste reactii determina raspunsuri adecvate din partea inimii, a vaselor de sange si a altor organe la modificarile si evenimentele din viata.
Sistemul Nervos Vegetativ este alcatuit din doua parti distincte si adesea contradictorii: sistemul parasimpatic si sistemul simpatic. Din punct de vedere fiziologic, sistemul parasimpatic raspunde de conservarea si reinnoirea rezervelor de energie, reducand prin urmare frecventa cardiaca si tensiunea arteriala si ajutand digestia, absorbtia nutrientilor si eliminarea deseurilor. Sistemul simpatic este partea care intervine de obicei in cazul situatiilor de urgenta sau periculoase, determinand un tip de reactie ce se poate rezuma la sintagma “fugi sau lupta”. Acesta este responsabil pentru cresterea frecventei cardiace si a tensiunii arteriale, deviaza fluxul sangvin dinspre zona cutanata si cea splanhica catre vasele care alimenteaza cu sange muschii, inma si creierul. Dilatarea pupilei, cresterea in diametru a tractului bronhic si efectul de constrictie a muschiului sfincter, precum si schimbarile metabolice majore sunt si ele induse prin sistemul simpatic, prin mobilizarea unor materii producatoare de energie cum ar fi grasimile si glicogenul. Implicatiile metabolice ale dominantei simpatice sau parasimpatice au fost studiate pe intreg parcursul secolului 20 si reprezinta un exemplu fascinant de ilustrare a interactiunii dintre diversele sisteme ale organismului.
Principalele sisteme de gestionare a energiei
Tipul nostru metabolic individual este determinat de corelarea reglarii neuroendocrine, dirijata de sistemul nervos vegetativ, cu viteza de oxidare a nutrientilor la nivel celular. Sistemul Nervos Vegetativ dirijeaza metabolismul (adica milioanele de reactii biochimice si biofizice care au loc in organism in fiecare secunda) in functie de necesitatile pe care le implica relatia organismului cu mediul, ce pot varia de la urgenta si agresiune pana la odihna si recuperare. Sistemul oxidativ controleaza viteza cu care nutrientii sunt transformati in energie la nivel celular, adica: accelereaza sau incetineste reactiile de glicoliza, beta-oxidare, procesele din cadrul ciclului Krebs si lantul mitocondrial al transportului de electroni. Viteza este reglata printr-un stoc de hormoni de control, in special cei produsi de glanda tiroida si suprarenala.
Simpaticotonia
(raportul Calciu/Fosfor mai mic de 2,6:1)
Dominanta activitatii simpatice tinde sa determine organismul sa reactioneze mai agresiv, prin reactii tip „lupta sau fuga”, ambele necesitand o rezerva considerabila de energie. Aceasta stare urmeaza modelul reactiei de alarma la stres. Cand suntem pusi in fata unei situatii cu grad sporit de stres, organismul reactioneaza prin cresterea secretiei de hormoni suprarenali, in special de catecolamina (adrenalina si noradrenalina) si de corticosteroizi minerali (aldosteron). Hipersecretia de aldosteron creste nivelul retentiei de sodiu si de apa, determinand o crestere a volumului si tensiunii arteriale. La nivelul mineralogramei (analiza minerala tisulara), aceasta reactie provoaca o crestere a nivelului de sodiu in tesuturi, atat din punct de vedere al valorii absolute, cat si prin raportare la nivelul de potasiu. Hipersecretia de adrenalina are efect asupra contractiei cardiace, frecventei respiratorii, activitatii vasculare, tensiunii arteriale, muschilor erectili ai pielii si procesului de transpiratie, cauzand de asemenea si o serie de modificari metabolice ce au rolul de a furniza organelor cu grad mare de implicare in reactia tip „lupta sau fuga” (muschi, inima si creier) o cantitate suficienta de energie, in principal sub forma glucozei. Actiunea metabolica a adrenalinei are rolul de a creste glicemia prin declansarea glicogenolizei (care contrabalanseaza insulina) si de a furniza in continuare material energetic, prin stimularea lipolizei. Acizii grasi sunt eliberati din liza trigliceridelor depozitate in tesutul adipos si distrusi apoi prin beta-oxidare si prin ciclul Krebs, rezultatul fiind producerea de ATP. Organismul isi incetineste apoi secretia de catecolamina si aldosteron si creste productia de glucocorticosteroizi (in special de cortizol), cunoscuti si ca hormonii de stres cronic. Actiunea metabolica a cortizolului are in plus rolul de a garanta furnizarea unei cantitati adecvate de glucoza, in special prin procesul de gluconeogeneza si lipoliza. Stimularea simpatica presupune activitatea tiroidiana - cealalta glanda endocrina care raspunde de cresterea nivelului de energie disponibila pentru a sustine reactia la agentul de stres. In timp ce hormonii suprarenali aprovizioneaza organismul cu mai mult combustibil (glucoza, acizi grasi), hormonii tiroizi ajuta organismul sa foloseasca acest material cat mai eficient cu putinta, optimizand arderea acestui combustibil si contribuind la formarea de ATP. Unul dintre rolurile pe care le indeplineste hormonul tiroid este sa actioneze asupra nivelului de citocrom C din lantul respirator mitocondrial, care produce energie la interiorul fiecarei celule. Coenzimele FMN (flavin mono-nucleotid) si FAD (flavin adenin dinucleotid), constituenti ai vit. B2 sau riboflavinei, joaca un rol fundamental in producerea de energie mitocondriala si apar in urma unei reactii ce necesita kinaza enzimelor, controlata de catre hormonii tiroidieni.
Parasimpaticotonia
(raportul Calciu/Fosfor depaseste 2,6:1)
Cand ramura parasimpatica a Sistemului Nervos Vegetativ prevaleaza, toate sistemele de producere a energiei din organism devin mai lente, iar mecanismele de recuperare a energiei incep sa preia controlul, intensificand procesul de digestie si absorbtie. Acest lucru se petrece in conditii fiziologice ideale, cand o ramura sau cealalta a Sistemului Nervos Vegetativ prevaleaza in functie de necesitatile contingente. Cu toate acestea, se intampla adesea ca parasimpaticotonia sa fie un semn de surmenare a capacitatii organismului de a reactiona si corespunde cu stadiul al treilea al HSC (Hiperplazie Suprarenala Congenitala). Mineralograma (analiza minerala tisulara), bazata pe nivelurile de minerale si pe corelatiile dintre acestea, furnizeaza informatii valoroase cu privire la ritmul de desfasurare a glandelor cu functie de producere a energiei, atat impreuna cat si separat, dupa cum vom explica in continuare. Acest lucru implica o corelatie cu HSC si cu instalarea stadiului de rezistenta ori a celui de epuizare. Aceasta incetinire a producerii de energie – la nivelul uneia sau mai multor glande – poate duce la o reducere la nivel general a activitatii metabolice, existand riscul unui dezechilibru de ansamblu al organismului.
Viteza de oxidare, activitatea glandei tiroide si a glandei suprarenale
Raportul Ca/K si activitatea glandei tiroide la nivel celular
Reactia organismului la agentii de stres genereaza intotdeauna un raspuns de tip „lupta sau fuga”, cu activarea Sistemului Nervos Vegetativ simpatic.
Stimularea simpaticotoniei se insoteste prin definitie de o augmentare a vitezei procesului celular de oxidare, fenomen care intensifica in schimb reactivitatea glandei tiroide si a celei suprarenale. Se poate continua astfel timp de ore in sir, sau chiar zile, luni sau ani, in functie de intensitatea stimulului.
SAG (Sidromul de Adaptare Generala), primul stadiu de reactie la stres – reactia de alarma-, include totodata o productie crescuta de hormoni tiroidieni. In urmatoarele stadii –cel de rezistenta si cel de epuizare, acestia tind sa isi limiteze activitatea pana cand se instaleaza hipotiroidismul. Viteza de oxidare celulara se poate masura prin intermediul mineralogramei (analiza minerala tisulara) , unde se vor urmari rapoartele Ca/K si Na/Mg. Acestea sunt expresia functiei glandelor tiroida si suprarenale, acestea raspunzand de producerea de energie.
O scadere a nivelului activitatii glandei tiroide scapa adesea diagnosticarii clinice, acest lucru si din cauza ca un diagnostic vag nu poate fi in general confirmat de catre analizele de sange.
Un individ poate prezenta niveluri normale de hormoni tiroidieni aflati in circulatie in sange si totusi sa manifeste simptome de hipotiroidism, din cauza faptului ca T3 –ul circulant nu reuseste sa functioneze la nivel “celular”.
Mineralograma (analiza minerala tisulara) poate reprezenta o metoda cantitativa simpla de identificare a unei disfunctii tiroidiene si are avantajul de a fi o analiza la nivel celular care arata nivelul “mediu”, de-a lungul a cel putin trei luni in urma, a activitatii tiroidiene (spre deosebire de dozarea hormonala din sange, care este relevanta doar la momentul efectuarii analizei de sange). Raportul Ca/K este un bun indicator al activitatii periferice a hormonului tiroidian. Daca raportul Ca/K este mai mic decat cel ideal, cu un procentaj mai mare al valorii potasiului fata de cel al calciului, activitatea hormonului tiroidian tinde in general sa prezinte o crestere la nivel celular.
Raportul Na/Mg si activitatea glandei suprarenale
In urma unor cercetari aprofundate cu privire la continutul mineral al tesuturilor, Dr. Paul Ecka ajuns la concluzia ca raportul Na/Mg dintr-o mineralograma (analiza minerala tisulara) ar putea fi expresia valida a functiei glandei suprarenale si ar putea fi folosita ca indicator al variatiei in viteza de oxidare indusa de glada suprarenala.
Stimularea sistemului simpatic provoaca o crestere a activitatii glandei suprarenale, care la randul ei creste viteza de oxidare celulara. Acest lucru determina o crestere generala a aprovizionarii cu glucoza, din cauza actiunii hiperglicemice a catecolaminelor si glucocorticoizilor, precum si o crestere a retentiei de sodiu la nivel renal din cauza unei productii corticosuprarenale mari de aldosteron. Aceasta este compensata prin eliminarea urinara a aceleiasi cantitati de potasiu. Nivelul de sodiu din mineralograma nu are neaparat legatura cu prezenta sa in alimentatie. Un nivel scazut de Na in nutritie poate corespunde unui nivel mare de Na in mineralograma (analiza minerala tisulara), la fel cum un nivel inalt de sodiu in alimente poate fi asociat unei reduceri a acestui aliment reflectata in mineralograma.
Nivelul de sodiu din mineralograma este in general reglat printr-o cantitate de aldosteron secretata de glanda corticosuprarenala. Cresterea vitezei de oxidare este in general insotita de o scadere a nivelului de calciu si magneziu din tesuturi, controlata de interactiuni metabolice complexe intre minerale, vitamine (vitamina D), hormoni si glandele endocrine (inclusiv tiroida, paratiroida si glandele suprarenale). Conform lui Eck, raportul Na/Mg poate fi considerat un “ raport suprarenal”, in special cu referire la viteza de oxidare indusa de glanda suprarenala, so deci un element de diagnostic in sine (impreuna cu raportul tiroidian Ca/K) in definirea tipului oxidativ.
Mineralograma (analiza minerala tisulara), viteza de oxidare si stadiile reactiei la stres
Studiind teoria celor trei stadii ale reactiei la stres propusa de catre Dr. Hans Seyle, si comparand-o cu rezultatele cercetarii lui Dr. George Watson asupra tipurilor oxidative, Paul Eck a descoperit ca poate exista o legatura intre stadiile stresului si variatiile vitezei de oxidare, si ca mineralograma (analiza minerala tisulara) poate oferi o evaluare unitara acesteia.
Conform doctorului Hans Seyle in cartile acestuia, in special “The Stress of Life” („Stresul vietii”) (1956) si “Stress without Distress” („Stres fara griji”) (1974), stresul in sine nu este nici bun, nici rau – de fapt, prezenta sa in cantitatea potrivita este chiar necesar vietii; fara el, organismul nostru ar suferi de pe urma demineralizarii scheletului, amiotoniei musculare si de lipsa vietii emotionale.
Altfel spus, viata si-ar pierde farmecul si nu ar mai merita traita.
Agentii de stres – care pot fi fizici (precum frigul, caldura excesiva, stresul fizic, traumele sau declasarea unei boli) sau psihici (frica, anxietatea, emotiile puternice, excitatia mentala sau „indragostirea”) – provoaca intotdeauna aceeasi reactie din partea organismului. Aceasta reactie poate fi structurata in trei stadii.
Primul stadiu, conform lui Seyle, se numeste stadiul de alarma.
La primul impact cu organismul, agentul de stres activeaza mecanismele de alarma si de aparare ale acestuia, adica reactia de tip lupta sau fuga.
Majoritatea cercetatorilor cad de acord asupra incadrarii stadiului de alarma in categoria reactiilor simpaticotonice, care stimuleaza zona medulara suprarenala. Acestea stimuleaza circulatia adrenalinei, urmata de activarea zonei corticale a glandei suprarenale, controlata de ACTH (hormonul adrenocorticotrop).
Eliberarea de adrenalina induce o serie de reactii biologice: cresterea vitezei si intensitatii contractiilor muschiului cardiac, constrictia vaselor de sange si o crestere a tensiunii arteriale, precum si dilatarea tractelor respiratorii, inhibarea anumitor procese nevitale precum functia motorie si secretia gastroenterica, dilatarea pupilei si efectele metabolice (adica cresterea lipolizei in tesutul adipos, a glicogenolizei hepatice si musculare, a consumului de oxigen si a producerii de caldura).
Stimularea cortexului suprarenal prin activitatea ACTH determina eliberarea corticoizilor minerali si a glucocorticoizilor, in special a aldosteronului si cortizolului. Secretia de aldosteron (reglata in mod normal prin concentratia de ioni de K extracelulari si angiotensina II) in stadiul de alarma, pe fondul stimularii simpatice, insa acest fenomen este valabil pe termen scurt si nu poate avea efecte biologice deoarece aldosteronul si cortizolul impart (cu un grad egal de afinitate) receptorii citoplasmatici ai celulelor tinta, insa nu si concentratia hematica (secretia zilnica medie de cortizol: 25 mg, in comparatie cu 100 mcg de aldosteron).
Aceasta situatie este rezolvata de o enzima care deriva din celulele tinta corticosteroide, the 11-beta-hidroxisteroid-dehidrogenaza. Ea nu are nici un efect asupra aldosteronului, ci numai a cortizolului, care este astfel convertit in cortizon, cu afinitatate scazuta la receptori.
Aldosteronul este eliberat pentru o perioada limitata insa extrem de propice, si are un puternic efect asupra tuburilor distale ale rinichilor, unde stimuleaza reproducerea genei care codifica pompa Na-K-ATP-aza din celulele epiteliale ale tuburilor. Acest lucru duce la cresterea numarului de pompe de sodiu si determina reabsorbtia sodiului si a apei, precum si eliminarea potasiului.
Conform Dr. Eck, toate aceste fenomene biochimice sunt perfect rezumate prin raportul Na/K relevat de analiza minerala tisulara (mineralograma). Nivelul mare de sodiu din mineralograma parului nu se datoreaza atat cantitatilor mari din alimentatie, cat activitatii intense a aldosteronului. In timpul stadiului de alarma al SAG, stimularea corticosuprarenala creste nivelul de aldosteron si, ca rezultat, creste si nivelul de sodiu din firul de par (cu valoarea normala de 24 mg %).
Nivelul de potasiu tinde si el sa cresca in stadiul de alarma, si conform cercetarilor doctorului Paul Eck, acest lucru reflecta activitatea hormonilor glucocorticoizi. Secretia de cortizol nu survine la fel de prompt precum secretia de catecolamina si nici la fel de vizibil precum cea de aldosteron, intrucat este mascata in faza initiala de activitatea enzimei 11-beta-HSD.
Ea devine mai importanta ulterior, moment in care cortizolul poate fi definit ca hormon tipic al stresului cronic. Cortizolul joaca un rol important in mentinerea homeostazei glicemice. Totusi, acest fenomen are mai degraba rolul de a apara organe vitale, cum ar fi creierul, decat stimularea furnizarii de glucoza catre tesuturile musculare, care beneficiaza cel mai mult de pe urma actiunii hiperglicemice a adrenalinei. De fapt, cortizolul tinde sa impiedice muschii si tesutul adipos sa absoarba glucoza, spre deosebire de insulina. De asemenea, acesta reduce activitatea musculara, incurajand liza proteinelor de la nivelul muschilor sa recupereze aminoacizii pentru a-i folosi in sinteza proteinelor si a gluconeogenezei hepatice pentru a obtine noi rezerve de glucoza ce vor fi trimise catre cele mai importante organe periferice. In plus, cortizolul ajuta la cresterea lipolizei la nivelul tesutului adipos prin declansarea descompunerii acizilor grasi in scopul producerii de energie, prin utilizarea beta-oxidarii si a glicerolului in procesul de gluconeogeneza.
Masuratorile ce reflecta corespondenta dintre fenomenele biochimice proprii stadiului de alarma si proiectia lor in mineralograma (analiza minerala tisulara) pot fi rezumate astfel:
• stimularea simpaticotonica (raport Ca/P mai mic de 2,6:1)
• cresterea vitezei de oxidare, insotita de hiperactivitatea glandelor tiroide (Ca/K mai mic de 4,2:1) si hipoactivitatea glandelor suprarenale (Na/Mg mai mare de 4:1, valori individuale ridicate ale Na si K).
Raportul Na/K (cu valoarea normala de 2,4:1) – expresie a hiperactivitatii corticosuprarenale – este excesiv (peste 2,4:1) insa nu depaseste valoarea de 8:1. Cand devine deosebit de ridicat, depasind aceasta valoare, este probabil un indicator de stres acut sau de reactie inflamatorie (Eck).
Stadiul de rezistenta se instaleaza in momentul in care strategia de opozitie a stadiului de alarma nu are efectul dorit iar organismul, care nu poate supravietui multa vreme acestei situatii, se adapteaza unui fel de razboi de uzura, pregatindu-se pentru “rezistenta”. Activitatea glandei suprarenale se reduce, in special in zona medulara (catecolamine) si glomerulara corticosuprarenala (aldosterone). Sinteza de cortizol continua la un nivel ridicat, cu hipertrofia stratului intermediar, sau a zonei corticale fasciate, raspunzatoare pentru producerea acestuia. Nivelul de sodiu tinde sa scada in mineralograma (analiza minerala tisulara) (datorita unei scaderi a nivelului de aldosteron), in timp ce nivelul de potasiu (expresie a nivelului de cortizol) ramane ridicat.
Acest lucru duce la o scadere a raportului Na/K, care este de obicei usor mai coborat fata de valoarea 2,4:1.
Raportul Ca/P, care ramane coborat pe durata stadiului de alarma (reactie tipica pentru starile grave de simpaticotonie), tinde sa se stabilizeze pentru a-si atinge valoarea de echilibru in timpul stadiului de rezistenta, cu posibilitatea unor usoare fluctuatii in ambele zone de reglare vegetativa, chiar daca este marcat de prevalenta sistemului parasimpatic.
Viteza de oxidare scade, iar valorile si rapoartele mineralelor pot adesea sa corespunda ratei de oxidare mixta a lui Watson, cu hiperactivitate a glandei tiroide (Ca/K mai mic de 4,2:1) si cu hipoactivitate a glandei suprarenale (Na/Mg mai mic de 4:1), sau vice-versa. Stadiul de rezistenta poate dura mai mult decat stadiul de alarma, insa in mod clar nu poate avea durata nedefinita, iar supra-stimularea continua a mecanismelor de aparare fara o perioada suficienta de recuperare poate duce la tulburari precum oboseala cronica, incapacitate de concentrare, iritabilitate, somnolenta si predispozitie la boala.
Nivelurile mari de cortizol, mentinute pe termen lung, duc la slabirea sistemului imunitar, reducerea capacitatii de reactie la inflamatii, atrofia tesutului limfatic si o productie scazuta de limfocite, anticorpi si celule NK.
Daca organismul nu este capabil sa restabileasca echilibrele care au fost afectate de catre agentii de stres, la un anumit punct acesta nu va mai putea sa compenseze sau sa se adapteze si cade in stadiul al treilea al SAG.
In stadiul de epuizare, organismul se confrunta cu “surmenajul suprarenal”, caracterizat prin colapsul rezervelor de energie si a mecanismelor de aparare ale sistemului imunitar. Glandele suprarenale nu mai sunt capabile sa reactioneze la stimularea simpatica sau hipofizala, iar mecanismele de reglare glucidica si de aprovizionare cu energie sunt blocate. O disponibilitate scazuta de energie si o functie imunitara scazuta fac organismul mai predispus la boala, ducand si la instalarea declinului fizic si mental, pana la colaps.
Acest lucru se petrece atunci cand capacitatea organismului de a se adapta la stres cedeaza – stari pe care Selye le numeste “boli de adaptare”: astm, ulcere, colita, tulburari de ritm cardiac, si chiar unele forme de cancer.
Conform mineralogramei (analiza minerala tisulara), stadiul de epuizare se manifesta printr-o dominanta parasimpaticotonica clara (un raport CA/P semnificativ mai mare de 2,6:1), o viteza de oxidare mult mai mica – evidentiata printr-o hipoactivitate marcata a glandei tiroide (raport Ca/P mult mai mare de 4,2:1) si a glandei suprarenale (raport Na/Mg sensibil, semnificativ mai mic de 4:1). Nivelurile individuale de sodiu si de potasiu sunt extrem de scazute (datorita unei diminuari drastice a productiei de hormon corticosuprarenal). Cand glandele suprarenale sunt epuizate, nivelurile de sodiu, in special, tind sa scada, atingand valori de 1 pana la 4 mg % (fata de valoarea normala - 24 mg %). Prin urmare, raportul Na/K tinde si el sa sufere o scadere severa, ducand la asa-numita „inversare” a raportului.
Un raport Na/K mai mic de 1,5:1 este un semn clar de dezechilibru suprarenal, iar o scadere continua poate fi insotita de o deteriorare periculoasa a starii de sanatate, putand indica o prejudiciere a pompei de sodiu sau un catabolism celular excesiv. Aceasta situatie duce la distrugerea celulelor si la eliberarea simultana de potasiu continut in aceste celule.
Mineralograma (analiza minerala tisulara) si alte rapoarte importante intre minerale
Dr. Paul Eck si colaboratorii sai cei mai apropiati, precum Dr. Larry Wilson si Dr. David L. Watts, au elaborat o metoda vast documentata si complexa pentru interpretarearezultatelor mineralogramei (analiza minerala tisulara) in scopul de a evalua in detaliu starile metabolice si psihopatologice ale organismului, si chiar de a identifica posibile orientari si situatii patologice.
Unele rapoarte dintre minerale identificate cu ajutorul mineralogramei (analiza minerala tisulara) au fost deja analizate si folosite in scopul de a evalua dominanta sistemului nervos vegetativ in ceea ce priveste reglarea si functia glandelor tiroida si suprarenale, viteza de oxidare si stadiile de reactie la stres. Eck, Wilson si Watts au identificat si alte rapoarte relevante in analizarea anumitor afectiuni si stari ale organismului.
Sistemul imunitar
Conform doctorului Paul Eck, raportul Na/K constituie cel mai important indicator in evaluarea sistemului imunitar. Inversiunea sa, adica scaderea nivelului sau sub 2,4:1, consituie un semn al slabirii mecanismelor de aparare ale sistemului imunitar.
Cu cat inversiunea este mai mare, cu atat este mai crescut si riscul de deficienta imunitara. Daca ea se insoteste si de o valoare scazuta a raportului Ca/Mg (dubla inversiune), apare riscul de cadere imunitara. Cuprul este si el implicat in functionarea sistemului imunitar, iar daca valorile sale sunt prea ridicate (mai mult de 10% mg) sau excesiv de scazute (mai putin de 1% mg), ele coincid cu alterari ale sistemului imunitar. O cantitate prea mare de cupru intervine in metabolismul zincului si incurajeaza oxidarea vitaminei C. O cantitate prea mica de cupru poate avea repercusiuni negative asupra producerii de energie, acest element fiind esential in anumite reactii de-a lungul lantului respirator mitocondrial.
Conform lui Watts, starea sistemului imunitar poate fi evaluata prin raportul Fe/Cu valoare ideala: 0,8:1). Daca acest raport are tendinta de a creste (lucru posibil in cazul pacientilor cu hiperoxidatie sau simpaticotonie, unde functie crescuta a glandelor suprarenale si hipersecretia de cortizol duce la o scadere a functiilor imunitare), instalarea infectiilor bacteriene devine mai usoara.
Un raport Fe/Cu a carui valoare tinde sa scada, nivelul de cupru ajungand deci mai mare decat cel de fier (situatie frecventa in cazurile de parasimpaticotonie sau de oxidare lenta) poate fi insotit de o predispozitie mai mare pentru infectii virale sau fungice.
Aceste afirmatii lansate de Watts par sa fie in dezacord cu teoriile lui Eck, care considera cuprul o arma eficienta impotriva micozelor, dupa cum remarcam si din utilizarea formei de sulfat a acestuia in combaterea micozei si a altor paraziti de acest tip, cat si in dezinfectarea bazinelor de inot. Este bine de retinut, totusi, ca un continut ridicat de cupru in firul de par nu inseamna neaparat ca acest mineral manifesta o disponibilitate crescuta – de fapt, adesea se intampla chiar opusul. Un raport dezechilibrat Fe/Cu cronicizat poate fi asociat cu anemia, tinand seama de legatura stransa dintre nivelul de cupru si absorbtia fierului (unele anemii cu deficienta de fier raspund la tratamentul cu cupru!).
Dezechilibre hormonale feminine
Sistemul hormonal femini poate fi afectat de continutul de minerale din organism, in special de nivelurile de cupru si zinc. Cuprul se afla in relatie directa cu secretia de estrogen, in timp ce zincul este implicat in sinteza de progesteron. Raportul cupru/zinc (valoare ideala: 0,8:1) este deci o expresie relevanta a echilibrului dintre cei doi hormoni feminini, iar corectarea eventualelor dezechilibre pot constitui o abordare terapeutica a patologiilor aflate in legatura cu dezechilibrele estroprogestative.
Functia paratiroidiana
Functia glandei paratiroide, care joaca un rol esential in metabolismul calciului, si care influenteaza deci continutul de calciu din oase, poate fi analizata prin intermediul raportului Ca/Mg (valoare ideala: 7:1). O cantitate de Ca mai mare decat cea de Mg se traduce printr-o crestere functionala a paratiroidei. Cand continutul de magneziu este mai mare, activitatea sufera o diminuare.
Atat calciul cat si magneziul au rol in multe alte procese metabolice, astfel incat raportul dintre nivelurile lor poate fi folosit in monitorizarea unei varietati de alte afectiuni. Raportul Ca/Mg poate furniza informatii cu privire la nivelul de toleranta a glucozei, deoarece acesta se afla in relatie directa cu secretia de insulina. Calciul este necesar pentru eliberarea de insulina la nivelul pancreasului, in timp ce magneziul este antagonic. Un raport prea scazut (mai mic de 3:1) sau prea mare (peste 11:1) indica alterari majore ale disponibilitatii biologice ale ambelor minerale. Acest fapt se datoreaza probabil unei alimentatii dezechilibrate, bogate in carbohidrati. In acest caz, ca si in altele, mineralograma (analiza minerala tisulara) indica mai degraba diagnosticuri decat orientari de diagnosticare. Un dezechilibru la nivelul raportului dintre aceste minerale poate indica o disfunctie metabolica.
Circulatia energiei in organism
Mineralograma este un extraordinar instrument de evaluare a mecanismelor de producere a energiei din organism. Studierea rapoartelor Ca/P, Ca/K si Na/Mg ne permit sa identificam ramura prevalenta a SNV, viteza de oxidare si functiile principalelor glande cu rol in producerea de energie – tiroida si suprarenalele. Raportul Ca/Mg ne indica gradul de toleranta la glucoza, principala sursa de energie. Putem afla mai multe informatii din analiza nivelurilor individuale ale mineralelor, avand in vedere ca multe dintre acestea au roluri fundamentale in desfasurarea anumitor stadii metabolice, iar deficienta sau dezechilibrul unui mineral ne permite sa localizam punctul exact de situare a unei probleme de-a lungul lantului de reactii metabolice de producere a energiei. Calciul are functia de a stabiliza membrana celulara, iar o cantitate prea mare de calciu la nivelul tesuturilor moi poate altera permeabilitatea membranei, interferand atat cu transductia mesajelor hormonale, cat si cu schimburile cu caracter nutritional. Magneziul este implicat in sute de reactii de-a lungul lantului de producere a energiei, iar o cantitate prea mica de Mg (manifestata fie printr-un deficit, fie printr-un exces la nivelul analizei) poate avea efecte dezastruoase. Sodiul joaca un rol fundamental in functionarea pompei de sodiu, care este cel mai important mecanism al metabolismului celular (care consuma si cea mai multa energie: 25% din consumul de ATP in stare de repaus, cu un apogeu ce poate atinge valori de 70% in celulele nervoase). Potasiul lucreaza impreuna cu sodiul in cadrul reactiilor Na-K-ATPazei, sau pompa de sodiu, si este de asemenea esential in procesul de transmitere a mesajelor hormonale de la glanda tiroida la celule. Manganul, fierul si cuprul au roluri in sistemul de transport al electronilor, unde se produce cea mai mare parte de ATP.
Zincul este necesar in producerea de enzime digestive si in sinteza tuturor tipurilor de proteine.
In sfarsit, prezenta mineralelor toxice, cum ar fi cadmiul, mercurul si plumbul, poate interveni in producerea de energie, deplasand mineralele fiziologice din sediile enzimelor.
Mineralograma (analiza minerala tisulara) si mineralele toxice
Mineralograma constituieunul din rarele si putinele instrumente care identifica prezenta mineralelor toxice in organismul uman.
Un raport efectuat in 1980 de catre Agentia Americana de Protectie a Mediului recunoaste validitatea analizei minerale tisulare ca metoda in cadrul monitorizarii biologice a mineralelor toxice din tesuturi.
Acest raport confirma rezultatele altor studii care au demonstrat in ce fel este mai adecvata mineralograma (analiza minerala tisulara) in analizarea gradului de expunere la minerale toxice decat investigatiile efectuate pe material organic, cum ar fi sangele sau urina. Identificarea mineralelor toxice prin efectuarea unei singure mineralograme nu poate fi relevanta pentru expunerea intr-o ocazie anume, deoarece prezenta lor poate fi rezultatul expunerii cu ani in urma.
Odata ce mineralele toxice au patruns in organism, acestea tind sa se depuna in tesuturile de stocare, in special in cel adipos, si raman acolo pana la efectuarea unui tratament de inlaturare. Efectuarea unei serii de mineralograme periodice ne poate ajuta sa monitorizam procesele de detoxifiere care au loc in organism. O crestere initiala a nivelurilor de metale grele din analizele minerale tisulare efectuate ulterior celei dintai nu denota in mod necesar o crestere a nivelului de expunere, ci dimpotriva, se poate datora proceselor continue de eliminare a acestora.
Mineralograma (analiza minerala tisulara) Institutul Spa Welness Medical Hera BodyCare: KRINISTEST
Multumita studiilor unor cercetatori influenti precum Paul Eck, Lawrence Wilson si David L. Watts, mineralograma a devenit un instrument original si de incredere pentru analizarea starii nutritionale a organismului. Prin evaluarea nivelurilor unor minerale importante precum calciul, magneziul, sodiul si potasiul, si in special a rapoartelor dintre aceste valori, este acum posibila calcularea vitezei proceselor oxidative celulare. Viteza de oxidare, combinata cu alti parametri extrasi din analiza, cum ar fi identificarea ramurii dominante a Sistemului Nervos Vegetativ- ramura simpatica sau cea parasimpatica- ne permite sa definim tipul metabolic si sa analizam mecanismele de gestionare a stresului. La patruzeci de ani de la cele mai timpurii forme ale analizei minerale a firului de par (mineralograma), a sosit timpul sa adaptam acest extraordinar instrument de screening nutritional la progresele actuale ale stiintei, in special in ceea ce priveste interdependenta complexa dintre efectele metabolice ale principalilor hormoni care controleaza reactiile biochimice la nivel celular. Dezvoltarea cunostintelor privind implicatiile reciproce ale componentelor psiho-neuro-endocrino-imunologice (PNEI) a dus la aparitia necesitatii de a le pune in relatie starea nutritionala a organismului. Dr. Luigi Bergamelli, lider de opinie din cadrul echipei de cercetare de la Institutul Spa Welness Medical Hera BodyCare, a formulat o metoda revolutionara de interpretare a analizei minerale tisulare (mineralograma). Bazandu-se pe principiile de interpretare stabilite de “parintii” analizei mineralografice, aceasta metoda este acum in masura sa defineasca rolul si efectele principalilor hormoni care regleaza metabolismul, in cazul de fata insulina, adrenalina si cortizolul. Astfel s-a ajuns la clasificarea tipurilor metabolice, cu totul noua si aliniata la cele mai avansate cercetari si cunostinte. Fiecarui tip metabolic nou identificat i se recomanda o strategie nutritionala personalizata bazata pe principiile nutrigenomicii. Aceasta este o noua ramura a stiintei creata cu ajutorul cercetarilor efectuate in domeniul decodarii genomului uman si care are ca scop reglarea expresiei genetice printr-o nutritie adecvata. Acest tip de interpretare este cu totul inovatoare si unica, si distinge mineralograma (analiza minerala tisulara) de la Institutul Spa Welness Medical Hera BodyCare de orice alta analiza a firului de par. KRINISTEST ne permite de asemenea sa calculam nivelul de minerale toxice din organism, acestea provenind din mediu (alimente, aer, apa si expunerea la locul de munca). Acest calcul permite personalului de specialitate de la Institutul Spa Welness Medical Hera BodyCare sa stabileasca o cale eficienta si naturala de detoxifiere a organismului.
Analiza KRINISTEST presupune o documentatie vasta cu privire la nivelurile mineralelor masurate si a predispozitiilor catre patologii determinate de dezechilibre ce au capatat caracter cronic. KRINISTEST indica cea mai potrivita alimentatie pentru fiecare individ si ajuta la planificarea unui program nutritional pe baza de alimente in acord cu principiile functionale.
|
